Recesiunea înseamnă „Două trimestre pe minus"?

„Am intrat oficial în recesiune." Ai auzit propoziția asta la știri, într-un grup de firmă, poate la o masă. Problema e că are două cuvinte care nu se susțin: „oficial" presupune că cineva anunță, iar „recesiune" presupune că toată lumea folosește aceeași definiție. Niciuna dintre cele două nu e adevărată așa cum sună. Regula pe care o repetăm cu toții are o dată de naștere, un autor și o poveste care explică de ce nu funcționează întotdeauna.

Înainte de 1974 nu exista nicio scurtătură

Economiștii care studiau ciclurile economice lucrau, de zeci de ani, cu o definiție descriptivă, nu cu o formulă.

Definiția clasică, formulată de Arthur Burns și Wesley Mitchell în 1946 și construită pe una publicată încă din 1927, vorbea despre o scădere generalizată a activității economice, vizibilă în producție, ocupare, venituri și comerț. Ce nu conținea: niciun prag fix de durată.

Cu alte cuvinte, verdictul cerea judecată, nu numărat. Iar judecata durează.

Un statistician a tradus definiția pentru restul lumii

În 1974, Julius Shiskin, pe atunci șeful Biroului de Statistică a Muncii din Statele Unite, a scris un articol de opinie în New York Times în care propunea o traducere a definiției academice într-una pe care „aproape oricine o poate folosi".

Detaliul care se pierde mereu: nu a propus un criteriu, ci un set. Durata — două trimestre consecutive de scădere a PIB-ului real, adică a producției economiei ajustate de efectul prețurilor. Adâncimea — praguri concrete de scădere a producției și a ocupării. Extinderea — scăderi ale locurilor de muncă în peste trei sferturi din ramuri.

Din tot pachetul, a supraviețuit un singur criteriu. Cel mai ușor de verificat.

Așa s-a născut ceea ce presa numește recesiune tehnică: două trimestre consecutive pe minus. E ce se vede cu ochiul liber de pe margine, imediat, fără reluare.

Și cine spune, până la urmă, că a fost recesiune?

Din 1978, în Statele Unite există un comitet de datare a ciclului economic, în cadrul National Bureau of Economic Research, o instituție de cercetare privată, fără rol guvernamental. Deciziile lui sunt tratate ca referință de bănci centrale, agenții statistice și manuale.

Comitetul definește recesiunea ca o scădere semnificativă a activității economice, răspândită în economie și care durează mai mult de câteva luni. Trei cuvinte fac toată munca: semnificativă, răspândită, durată.

Se uită la mai mulți indicatori lunari — venitul real al populației mai puțin transferurile, ocuparea din raportările angajatorilor și din anchetele în gospodării, consumul real, vânzările, producția industrială — și precizează explicit că nu are o regulă fixă despre cum le cântărește.

Iar acum partea contraintuitivă: comitetul decide retrospectiv.

Recesiunea începută în decembrie 2007 a fost anunțată ca atare în decembrie 2008, la aproape un an distanță. Recesiunea din 2020 a fost datată neobișnuit de repede — vârful din februarie a fost anunțat în iunie 2020 — dar momentul de final, aprilie 2020, a fost confirmat abia în iulie 2021. A durat două luni și a fost, totuși, recesiune: scurtă, dar suficient de adâncă și de generalizată.

Regula lui Shiskin, aplicată strict, ar fi ratat-o.

În Europa, alt arbitru, alte reguli

Zona euro are propriul comitet de datare, organizat din 2002 în jurul Centre for Economic Policy Research și al rețelei de cercetare a ciclului economic european.

Definiția lui e adaptată: o scădere semnificativă și generalizată a activității, vizibilă de obicei în două sau mai multe trimestre consecutive de scădere a PIB-ului, a ocupării și a altor măsuri agregate. Datarea se face pe trimestre, nu pe luni, pentru că datele europene lunare sunt mai puțin comparabile între țări.

Rezultatul e că cele două citiri se pot despărți în ambele sensuri. A existat o situație în care comitetul european a datat începutul unei recesiuni mai devreme decât indica regula celor două trimestre. Și una în care PIB-ul a scăzut ușor două trimestre la rând, dar ocuparea a continuat să crească, iar comitetul a refuzat să numească perioada recesiune.

Aceeași fază, două verdicte diferite, în funcție de ce te uiți.

La noi cuvântul circulă fără arbitru

Pentru România nu există un organism echivalent care să dateze oficial ciclul economic. Ce ai la dispoziție sunt estimările trimestriale de PIB publicate de Institutul Național de Statistică, plus reviziile lor ulterioare — și tocmai reviziile fac ca eticheta să fie fragilă. Primele estimări sunt provizorii. S-a mai întâmplat ca o „recesiune tehnică" anunțată în presă să dispară din date câteva luni mai târziu, după recalculare, fără ca vreo redacție să revină cu o corectură la fel de vizibilă.

De aceea, când auzi propoziția de la început, întrebarea utilă nu e dacă termenul e corect, ci ce anume se schimbă odată ce e rostit. Pentru că se schimbă lucruri reale: firme amână angajări, băncile devin mai atente la cine primește credit, oamenii amână cumpărăturile mari. Eticheta nu descrie doar realitatea, o și influențează.

Ce nu îți spune, în schimb, e nimic despre tine. Recesiunea e o afirmație despre agregat — despre milioane de oameni luați împreună. Poți să-ți pierzi jobul într-un an de creștere record și poți să primești o mărire în plină contracție, fără ca vreuna dintre situații să contrazică statistica. Arbitrul se uită la meci. Tu joci doar la poziția ta, iar acolo verdictul vine mult mai repede decât de la orice comitet.