Cursul leu-euro: de ce se mișcă?

De ce urcă euro când, aparent, nu s-a întâmplat nimic

Cursul e un preț ca oricare altul, doar că marfa e moneda. Se mișcă atunci când se schimbă raportul dintre câți euro se cer și câți se oferă.

Cererea vine, în primul rând, din importuri. Potrivit datelor INS pentru primele zece luni din 2025, peste 70 la sută din comerțul de bunuri al României, în ambele sensuri, se derulează cu state din Uniunea Europeană, iar importurile au depășit exporturile cu aproximativ 27,5 miliarde de euro în acel interval. Fiecare marfă adusă înseamnă euro cumpărați cu lei.

Se adaugă restul: firme care își trimit profitul acasă, statul care își plătește datoria externă, investitori care intră sau ies, români care trimit bani din străinătate în sens invers.

Peste toate stă apetitul pentru risc. Când investitorii se sperie — de un conflict, de un deficit bugetar, de o perioadă politică tulbure — cer o compensație mai mare ca să țină lei. Dacă n-o primesc, pleacă. De aceea contează și diferența dintre dobânzile de aici și cele din zona euro.

Ce nu explică cursul: o singură știre. Aproape niciodată nu e un motiv unic, deși explicația de a doua zi sună mereu ca și cum ar fi.

Și mai e ceva ce nu se vede din afară: în regimul de flotare controlată, BNR poate interveni pe piața valutară. Nici mișcarea, nici liniștea nu sunt, prin urmare, integral naturale.

Marfa de pe raft a fost plătită acum trei luni

Aici e miezul. Un curs mai sus nu se vede a doua zi, pentru că nimic de pe drumul mărfii nu se mișcă a doua zi.

Produsul pe care îl iei azi a fost comandat cu săptămâni sau luni în urmă, la un curs care nu mai există. Până ajunge la etichetă trece prin contractul cu furnizorul, adesea fixat pe o perioadă, prin stocul din depozit, cumpărat deja, prin termenul de plată la 30, 60 sau 90 de zile, prin negocierea cu lanțul de magazine, care nu se redeschide oricând, și prin lista de prețuri, care se schimbă în etape.

Unele firme își blochează cursul din timp, cumpărând valuta în avans sau prin contracte financiare. Când o fac, o mișcare bruscă nu se simte imediat. Când nu, se simte mai devreme.

Se adaugă un motiv strict comercial: primul care urcă prețul pierde clienți. De asta ajustările vin în valuri, când se mișcă mai mulți deodată.

Fulgerul se vede imediat, tunetul ajunge mai târziu, iar cât mai târziu depinde de cât de departe e furtuna. Întârzierea nu e o constantă. Ține de cât stoc e pe drum și de ce scrie în contracte.

Cât ajunge, de fapt, până la tine?

Nici la un produs adus integral din import prețul de pe raft nu e format doar din costul mărfii.

În el mai intră transportul intern, chiria magazinului, salariile, energia, TVA-ul și marjele de pe lanț. O bună parte din costurile astea sunt în lei și nu se mișcă odată cu euro. De aceea o depreciere de un anumit procent nu devine niciodată o scumpire de același procent.

Cu cât produsul are mai mult conținut local — pâinea, legumele de sezon, serviciile — cu atât efectul e mai mic. Cu cât are mai mult conținut de import — electronice, cafea, medicamente, piese auto — cu atât mai mare. Combustibilii sunt cazul aparte: se ajustează cel mai repede, pentru că materia primă e cotată extern și stocul se rotește în zile.

Și transmisia nu e simetrică. Când cursul urcă, prețurile urcă mai repede decât coboară atunci când cursul revine. Explicația uzuală ține de costul schimbării prețurilor și de faptul că nimeni nu se grăbește să-și reducă marja. Nu e o conspirație, e o asimetrie observată de multă vreme.

Pentru coșul tău, asta înseamnă că efectul se vede mai clar la lucrurile pe care le cumperi rar și scump decât la cele de zi cu zi.

Partea la care aritmetica se oprește

Dacă aștepți o formulă — atâta la sută la curs, atâta la sută la raft — nu există una publică pe care s-o poți aplica singur.

Băncile centrale estimează transmisia cursului în prețuri prin modele, iar rezultatele diferă în funcție de perioadă, de metodă și de cât de ancorate sunt așteptările de inflație. Estimările se revizuiesc periodic. Ce e larg acceptat e direcția efectului și faptul că vine cu întârziere, nu o cifră fixă.

Nici afirmația repetată des, că aproape tot ce cumpărăm vine din import, nu are o măsurătoare publică simplă care s-o confirme în forma asta. Ce arată datele oficiale e ceva mai îngust și tot relevant: importăm mai mult decât exportăm, iar aproape tot comerțul e cu zona euro.

Rămâne și o întrebare la care nu se poate răspunde cinstit cu date: cât din stabilitatea cursului, în anumite perioade, e economie și cât e intervenție. Unii specialiști susțin că într-o piață mică intervenția previne mișcări haotice; alții că un coridor niciodată declarat public amână o ajustare care apoi vine mai brusc. Nu se poate demonstra ce s-ar fi întâmplat altfel.

Ce rămâne pentru tine e mai puțin decât o predicție și mai mult decât nimic. Cursul de azi nu-ți spune prețul de mâine, dar spune ceva despre prețurile de peste un trimestru. Cine are venituri în lei și obligații în euro simte mișcarea imediat. Ceilalți o simt târziu, împrăștiat și inegal — și tocmai de asta e greu de observat, atunci când se întâmplă, că a fost cursul.

Acest articol are scop exclusiv informativ și educativ. Nu constituie sfat financiar, de investiții, fiscal sau juridic. Deciziile financiare implică riscuri, inclusiv riscul de pierdere a capitalului investit. Consultă un profesionist autorizat înainte de a lua orice decizie.

Surse: Institutul Național de Statistică, date privind comerțul internațional cu bunuri, ianuarie–octombrie 2025 — deficit comercial și structura schimburilor pe zone (preluare: https://newsweek.ro/economie/deficitul-balantei-comerciale-a-romaniei-a-urcat-cu-peste-275000000-eur-in-primele-10-luni-din-2025); BNR, Regimul cursului de schimb (https://www.bnr.ro/2492-regimul-cursului-de-schimb); BNR, Mecanismul de transmisie a politicii monetare (https://www.bnr.ro/2494-mecanismul-de-transmisie); dezbaterea privind regimul de curs — opinie Florin Cîțu, Financial Intelligence, mai 2026 (https://financialintelligence.ro/argumentul-pentru-un-curs-de-schimb-liber-opinie-florin-citu/).